Prima zi de Peninsula începuse teribil de prost. Am reuşit cu mare greu să adorm în noaptea de dinainte (noaptea 0), aşa că m-am trezit (prea) târziu şi fără trenul de 5:27 către Tîrgu Mureş. Pe deasupra, în graba mea (inutilă) am reuşit să îmi stric perechea mea preferată de căşti.

 

Dar orice brumă de necaz s-a topit odată ce am păşit prin poarta Peninsulei. Ce-i drept, era cald, înspăimântător de cald – lunii august nu i se mai zice şi Cuptor doar aşa, ca fapt divers. Asta contează prea puţin, însă: Peninsula realmente azvârle sclipiri în ochi celor care îi trec pragul (serios, cei care poartă ochelari de vedere trebuie să aibă grijă ca să nu orbească din cauza reflexiilor micilor supernove din propriii ochi), la pachet cu o grămadă de zâmbete pe chipuri, de-ai putea jura că Peninsula e o adunare a fanilor Colgate şi nu un festival de muzică.

 

Imaginează-ţi un amestec altminteri eterogen de muzici şi oameni (rockeri, raveri, metalişti, freakşi etc.), bucurii (mai mari şi mai mici) şi vise (mari, mari, MARI) concentrate în mai bine de 5 hectare, 4 zile şi 4 locaţii muzicale amenajate pentru 70 de formaţii şi DJi = peninsulină forte cu care, o dată pe an, se merită să pui de-o supradoză! Gălăgios. Eclectic. Orbitor. La Peninsula uiţi de ceas şi adori orele de vârf de pe aleea principală, uiţi de crize financiare şi suferi, plimbând-te alandala între scene, de adânci crize de identitate muzicală, pentru că mai întotdeauna descoperi aici (alt)ceva nou, frumos şi neaşteptat.

 

 

Peninsula a început pentru mine cu timişorenii de la Persona. Cântând un soi de britrock vesel (de departe zis), pe principiul (subînţeles) let’s have a lot of fun/love/beers, s-au potrivit de minune ca warm-up pentru întreg festivalul. Din păcate, era încă devreme (ora 17) şi lumea încă îşi instala corturile. Publicul prezent, mic şi lipsit de vlagă (după prea multe drumuri şi prea puţine beri). I-am văzut de mai multe ori live (de fiecare dată în ceva hrubă clujeană, niciodată pe scenă mare) şi cred că asta li se potriveşte: spaţiul închis şi restrâns al unui bar prietenos, unde îţi pot infuza cu randament aproape maxim entuziasm 200 BPM. Lăsând asta la o parte, băieţii au fost, ca de obicei, infecţios de joviali şi până la finalul reprezentaţiei, publicul s-au lăsat pradă pieselor de pe Lovestreetul timişorean.

 

 

După Persona, pe aceeaşi scenă, Kiss Terrace (care a devenit foarte repede preferata mea), au urcat francezii de la Babylon Circus. I-am abandonat rapid, pentru că îşi începuseră setlistul cu ceva ska foarte frenchy, de bâlci. Dintr-o curiozitate pur morbidă, m-am îndreptat rapid spre Main Stage, unde cânta Vama. Mie unul nu mi-a plăcut niciodată trupa asta (veche, nouă), cel mai probabil din cauza gurului de pauză mare Tudor Chirilă. (Notă: Pe Chirilă l-am apreciat, totuşi, într-o singură situaţie – atunci când a fost luat la şuturi de Mircea Diaconu în filmul Legături bolnăvicioase.)

 

Nu mi-au plăcut nici acum, chiar şi în contextul festivalului, al nivelului ridicat de serotonină stimulat de soare ori a unui public numeros şi extrem de generos în onomatopee (alcătuit, în mare, de fete ce nu de mult îşi dădeau tezele unice). Ori sunt eu bătrân prematur şi insensibil, ori ei sunt nişte mimoze rock infantile. Cert e că atunci când Chirilă a început să dea din buric pe versuri de genul salivă, buze, răsuflare, noapte albă, lacul Tei, ciorapi de damă, suferinţă şi mi-am amintit că nu îmi mai cumpăr de mult bilete de tren cu carnetul de elev, mi-am dat seama că nu mă potrivesc deloc situaţiei şi am plecat repede.

 

Concluzii: Vama e coldpleială .ro, puţin prea afectată. O trupă totuşi decentă dacă e judecată din perspectiva nişei de public căreia i se adresează (cei aflaţi în perioada Cleopatra Stratan şi cea nu metal a copilăriei lor). Inofensivi.

 

 

Vag dezamăgit, am luat-o încapoi spre Terrace, la Babylon Circus. În drum, la Ciuc Party Stage cânta o trupă ce mi-a surâs iniţial – foarte exeperimental/graţios-acustică. I-am abandonat şi pe aceştia repede, însă, pentru că de la Main Stage se auzea, ajutat de o sonorizare excelentă, un anumit Dumnezeeeeu strigat din toţi rărunchii. Mda.

 

Şi cât de rău mi-a părut că n-am stat la întreg concertul Babylon Circus! Am mai prins chiar ultima treime. Senzaţional! Francezii efectiv (s)mulgeau catharsis pur dintr-un public ce părea a fi fost aprins bine de tot cât mi-am făcut eu plimbarea până la scena mare şi înapoi. The louder you scream, the louder we play, a decretat solistul, iar publicul s-a conformat. Am tropăit cu toţii precum o energică galerie microbistă şi am urlat ca nişte speriaţi de fantome. Trupă mare (10 membri!) şi energică (10000 watti oră!), au pus de-un compot muzical ce-a inclus mai toate genurile Babilonului (punk, reggae, jazz, ska etc.), oferind primul mare concert al festivalului.

 

 

Kumm a fost la Kumm? Kumm au fost... Kumm! Beneficiind de un sunet impecabil (Terrace a comis-o din nou!), de ora ideală (20:30) şi de un public încălzit bine, au făcut un spectacol frumos, destul de cuminte, dac-ar fi să mă întrebaţi. Au alternat contant piese noi cu piese vechi şi momente mai moi cu momente mai rockish. Puncte frumoase: Blue Screens And X-Rays, interpretată doar de Oigăn şi de Cătă şi finalul de bis/vis, Butterflies, interpretată mai mult de public. Un concert curat şi finuţ.

 

 

La categoria şi alţii..., i-am bifat pe Ska-P şi pe Therapy cei cu semnul întrebării-n spate. La Ska-P nu m-am grăbit să ajung, aşa că i-am prins spre final. Genul muzical abordat de spanioli nu-mi place mai deloc, dar trebuie că oamenii-s MARI (chiar şi la propriu, lucru dovedit din plin atunci când băieţii şi-au ridicat kilturile şi ne-au arătat unde nu bate soarele niciodată, spre amuzamentul tuturor), altfel nu adunau atâta puhoi de oameni. La Therapy? am stat foarte puţin, pentru că nu mai aveam energie (dar din câte am înţeles au fost destul de redundanţi pentru nişte metalişti cu pretenţiile lor). Trecuseră fără să îmi dau seama ore întregi de când nu mai mâncasem (perverse aceste festivaluri de muzică!), aşa că se impunea terapie la cort cu patéuri şi ardei.

 

 

 

Highlight al zilei 1: Duş cu o apă ce nu era pe atât de împuţită pe cât era de rece, având ca fundal sonor proba de sunet a unei trupe preferate, auzindu-se de la Terrace. Divin!

 

Concluziile zilei 1: