bar Punk cu coarne n frunte in Irish | bauturi Punk cu coarne n frunte in Irish
Punk cu coarne-n frunte în Irish!
07 sep. 2010 12:28
Vizualizari: 915
În mod normal, eu unul nu ar fi trebuit să particip la seara de punk propusă sâmbătă seara de BHCB în Irish & Music Pub. Prima şi singura dată când am prins într-o reprezentaţie live o trupă de punk pur s-a întâmplat undeva în liceu, într-o hrubă din oraşul natal. Situaţia a fost realmente tragicomică: piese ce rar depăşeau un minut, versuri rostite la întâmplare, repetate papagaliceşte, atitudine afectată, lipsită de vlagă (Supunere - niciodată! Supunere - niciodată!). Anii au trecut, iar legătura dintre mine şi punk a fost mai mereu la fel de vagă ca cea dintre mine şi ppongtchak (da, în mod dubios, există şi genul ăsta de muzică...), întreţinută timid de Winamp prin alde Blink-182, Green Day ori New Found Glory, în momentele lor mai pop.
Dar cum mie şi unui prieten ne era poftă de-o pizza, am ajuns prin zona străzii Horea. Şi, pe principiul dacă tot suntem aici, să aruncăm un ochi/o ureche, că doar un concert n-a omorât pe nimeni (cel puţin la Cluj nu...), am păşit hotărâţi în Irish.
Unde am dat de israelienii veseli de la Nipel Twist, care mi-au părut, după nici 2 piese, mai mult decât onorabili. Băieţii prestau un punk-pop-rock din acela ca-n petrecerile frăţiilor din filmele americane cu adolescenţi. Minus bere turnată pe pâlnie, plus crowd surfing (deşi puţini - abia vreo 20 -cei din public au fost voioşi/gălăgioşi nevoie mare). Minus etajul superior, pentru nebunii de-o seară, plus vocalist încălţat în papuci cu sfârcnvârf. (Ne)Serios!
Dar cum mie şi unui prieten ne era poftă de-o pizza, am ajuns prin zona străzii Horea. Şi, pe principiul dacă tot suntem aici, să aruncăm un ochi/o ureche, că doar un concert n-a omorât pe nimeni (cel puţin la Cluj nu...), am păşit hotărâţi în Irish.
Unde am dat de israelienii veseli de la Nipel Twist, care mi-au părut, după nici 2 piese, mai mult decât onorabili. Băieţii prestau un punk-pop-rock din acela ca-n petrecerile frăţiilor din filmele americane cu adolescenţi. Minus bere turnată pe pâlnie, plus crowd surfing (deşi puţini - abia vreo 20 -cei din public au fost voioşi/gălăgioşi nevoie mare). Minus etajul superior, pentru nebunii de-o seară, plus vocalist încălţat în papuci cu sfârcnvârf. (Ne)Serios!
Israelienii ăştia mi-au mers direct în cămara sufletului, vorba lui Despot, atunci când, chiar la final, au pus de-un cover delicios după o piesă din Mica sirenă Disney, Under The Sea, unde vedetele au fost Goldstein, basist-vocalistul Nipel Twist şi xilofonul său, mai uzat decât un vagon CFR albastru, dejist. Pe deasupra, Yuda, chitarist-vocalistul, văzându-mă zâmbind la final, mi-a mulţumit pentru apreciere, fie ea şi manifestată non-verbal. Cum să nu îţi placă oamenii?
Forbidden Kings (headlinerii serii) au fost altă mâncare de peştan. Că sunt germani, nu înseamnă că au fost mai buni, doar că au fost mai grei. Mult mai zgomotoşi, mult mai coioşi, având feţe de huligani din Premier League. Prin comparaţie, dacă vocalistul de la Forbidden Kings arăta ca un luptător de gherilă, Goldstein (care între timp se mutase sub scenă, ţopăind bezmetic alături de public) era un subţirel adolescent întârziat. Germanii au servit în jumătate de oră reprize peste reprize de punk nervos, hardcore, cu coarne-n frunte, depaaaaaarte de orice păpădii şi fluturaşi indie. Cât ai zice eins, cei doi chitarişti au fost luaţi pe sus de cei din public şi au cântat făcând pluta deasupra tuturor, cu chitarele-ntre mâini. Cât ai zice zwei, mi s-a dus orice chef de pizza, am rătăcit pe undeva tentativa de răceală post-peninsulară şi mi s-a făcut chef de zbenguială aiurea (punk heals!). Cât ai zice drei, concertul ăsta a eclipsat toată mohoreala aia stereotipică de toamnă timpurie. De re(rere)petat!
Forbidden Kings (headlinerii serii) au fost altă mâncare de peştan. Că sunt germani, nu înseamnă că au fost mai buni, doar că au fost mai grei. Mult mai zgomotoşi, mult mai coioşi, având feţe de huligani din Premier League. Prin comparaţie, dacă vocalistul de la Forbidden Kings arăta ca un luptător de gherilă, Goldstein (care între timp se mutase sub scenă, ţopăind bezmetic alături de public) era un subţirel adolescent întârziat. Germanii au servit în jumătate de oră reprize peste reprize de punk nervos, hardcore, cu coarne-n frunte, depaaaaaarte de orice păpădii şi fluturaşi indie. Cât ai zice eins, cei doi chitarişti au fost luaţi pe sus de cei din public şi au cântat făcând pluta deasupra tuturor, cu chitarele-ntre mâini. Cât ai zice zwei, mi s-a dus orice chef de pizza, am rătăcit pe undeva tentativa de răceală post-peninsulară şi mi s-a făcut chef de zbenguială aiurea (punk heals!). Cât ai zice drei, concertul ăsta a eclipsat toată mohoreala aia stereotipică de toamnă timpurie. De re(rere)petat!
Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletterul QBOX şi iţi vom trimite şi altele
Spune-ţi părerea:
NE GASESTI SI PE
