Nu ştiu de ce, dar am crezut pentru o clipă că fostul prefect de Cluj, Călin Platon, va fi altfel, că va fi bărbat şi îşi va asuma vina şi responsabilitatea pentru accident.
Poate mi-a rămas în cap declaraţia laconică dată în faţa Poliţiei Rutiere, la ieşirea de la audieri, că regretă enorm tragedia şi nenorocirea pe care le-a produs. Sau sms-ul dat unor colegi din presă în care spunea că va răspunde în faţa legii şi a lui Dumnezeu.
Mă aşteptam să îl văd pe holul de la Parchet, unde a fost adus pentru declaraţii în faţa procurorilor, spăşit, cu capul plecat, îndurerat, afectat de cele întâmplate. Credeam că va trece cu ochii goi, în tăcere, pe lângă toţi şi toţi vor simţi durerea din sufletul său.
Poate că a avut mustrări de conştiinţă, poate nu a dormit în noaptea de după accident, nu am de un de ştii. Cert e că am văzut un Platon ieşit la atac, oferind justificări, scuze, tertipuri, explicaţii, prin care caută să scape cu o pedeapsă minimă.
Că l-a orbit soarele şi nu a văzut mama şi copilul în cărucior pe trecerea de pietoni, că a făcut o confuzie în ceea ce priveşte dovada expirată primită pentru permisul suspendat, că nu avea viteză, că o fi, c-o păţi. Alte cauze au dus la producerea accidentului, nu el, şoferul aflata la volan, e vinovatul.
În niciun caz el!
Mă aştept acum să dea vina pe soare, cum şi-a permis să stea pe cer la ora 19, de ce dracu apunea, de ce n-a făcut cineva ceva să fi modificat mai înainte traiectoria cerească, de ce strălucea, încă, domnule, nu-i era ruşine la ora aia? De ce a pus Primăria trecerea de pietoni chiar acolo, în drumul său? Apostu e de vină. Şi apoi zebra nici nu se vedea bine de la volan. Vopseaua era de slabă calitate, nu era suficient de vizibilă încă de la Fortuna. Şi semnul de „Atenţie, pietoni” era prea mic, de ce nu l-au făcut cât o tabelă de afişaj de pe stadio, să+i pună led-uri, să se vadă de la distanţă?
Şi, mai ale, cine a pus-o, domnule, pe femeia aia să traverseze strada regulamentar pe trecerea de ietoni cu căruciorul cu un copil mic? Tocmai prin acea zonă? Ce, aia era oră de plimbat bebeluşii, când şoferii gonesc cu treburi importante?
Evident, vor urma expertize tehnice şi contraexpertize în care viteza Volkswagen-ului Passat condus de Platon va fi cea mai mică posibilă, de zici că, de fapt, stătea pe loc, vor răsări martori care vor jura că mama şi căruciorul au ţâşnit pur şi simplu în faţa maşinii.
Credeţi că se mai gândeşte acum Călin Platon la altceva decât cum să îşi scape pielea?
Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletterul QBOX şi iţi vom trimite şi altele